Limitele Funcționale și Legăturile dintre Noi
Articolele de specialitate din partea echipei noastre de experti de la Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual vin in sprijinul comunitatii pe care o cream, oameni care interactioneza, lucreaza, traiesc alaturi de persoane cu dizabilitati.
Ca urmare a implementarii proiectului DIA – Dizabilitatea intelectuală și asociată - Metode specializate în serviciile sociale finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul programului Fondul ONG în România – componenta 4 Servicii sociale și de bază, implementat în perioada 1 iunie 2014 – 29 februarie 2015, am dezvoltat seria de articole de specialitate din partea expertilor nostri.
Petru Ionescu este psihiatrul cu care organizatia noastra lucreaza pentru a oferi servicii de calitate personalizate, cazurilor de dizabilitate intelectuala care necesita acest tip de interventie. El este alaturi de noi de mai bine de 5 ani de zile. A absolvit Facultatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu", Cluj-Napoca. apoi a absolvit rezidentiatul in psihiatrie la Sp. Dr. Al.Obregia si scoala de Gestalt Terapie. Este medic spercialist psihiatru si psihoterapeut Gestalt autonom.
In luna decembrie, colegul nostru Petru a pregatit un articol despre "Limitele functionale si legaturile dintre noi".
"Folosim adesea termenul "handicap" referindu-ne la colegi, rude, prieteni, beneficiari, pacienți sau la o situație personală. Uneori are un character jignitor, alte ori pare să aibă un sens mai tehnic, medical. În sens medical, Organizația Mondială a Sănătații atribuie termenul "handicap" (din limba franceză) sau "dizabilitate" (din limba engleză) unei proporții de 15% din popolația globului – asta cuprinde mai mult de un miliard de persoane. Handicapul este definit aici la nivel de interacțiune, de relație, între persoana cu o afecțiune medicală și mediul său fizic și social.
Împreună cu o echipă de colegi psihiatri lucrez chiar în aceste zile la o propunere de modificare a Legii Sănătății Mintale. Un aspect important în demersul nostru este și modificarea felului în care definim handicapul dar mai ales a modului în care îl privim, în care ne raportăm la el.
Handicapul nu trebuie înțeles ca fiind un atribut exclusiv sau intrinsec al unei persoane ci ca o condiție co-creata in relația dintre resursele personale si cele externe. Mai mult, handicapul presupune existența unor așteptări de performanță socială, familială, profesională, care nu sunt implinite. Aceste așteptări variază de la o familie la alta, de la o societate la alta și au un puternic caracter cultural-educational.
Handicapul se instalează odată cu atitudinea celui ce pune eticheta de "incapabil", "special", "neajutorat", "nefericit", "sărman" etc. Astfel se creeaza un prototip relational rigid ce validează și menține dizabilitatea iar raportul nu mai este cel dintre două ființe ci devine un raport Eu-Celălalt. Limita capacității noastre de empatie și incluziune generează această distincție și inegalitate dintre persoana catalogată cu handicap și cea catalogată fără handicap. Legătura dintre cele două persoane devine săracă și clar definită iar la mijloc rămân diferențele și nu asemănările noastre profunde.
O astfel de fractură relațională creează o falie emoționala, sentimentul de izolare și adevăratul "handicap", care este de natură psihologică. Apare excluderea din mediul vast social și îngrădirea într-o minoritate.
În contrast cu situația prezentată, filozoful german Marin Buber, ce avea sa influențeze curentul umanist si psihoterapiile umaniste, vorbește despre relația Eu-Tu ca fiind una în care nu există o separație ci o întâlnire.Aceste întâlniri sunt singurele care oferă sens și împlinire existenței noastre. Celălalt mod de relaționare descris de filozof este de tip Eu-Obiect, atunci când știm exact cărei categorii aparține celălalt și pierdem experiența cu întreaga lui ființă. Șansele sunt ca o persoană cu un deficit funcțional ușor de sesizat sa fie atrasă mai ușor și mai frecvent în tipul de relaționare Eu-Obiect, spre paguba tuturor.
"Handicapurile" noastre sunt lecții zilnice de contact cu limitele, boala și neajunsurile. Dacă nu le ratăm sensul, acestea devin căi către empatie și modestie.
Psihiatria este un organism dinamic care se modeleaza permanent sub influența științelor psiho-sociale și a umanismului. Diagnosticele, denumirile și clasele de patologie se modifică frecvent și pentru a nu aduce stigmatizare și fragmentare socială.
Noi, psihiatrii, reînvățăm continuu să privim tulburările psihice și "handicapul" generat de acestea. Dacă nu ar mai fi loc de perspective noi și de creștere orice domeniu și-ar pierde utilitatea socială iar psihiatria ar aduce doar categorii și granițe în loc de punți.
Văd rolul meu ca psihiatru si psihoterapeut în a flexibiliza, a face permeabile granițele trasate între noi și consider că vulnerabilitațile, defectele, dizabilitațile ne pot facilita apropierea." - articol scris de doctor Petru Ionescu
Bibliografie
1. David Semple; Roger Smith Oxford Textbook of Psychiatry 2010
2. Martin Buber I and Thou 1937
3. Gonzague Masquelier Gestalt Therapy : Living Creatively Today 2002
4. Site-ul Organizației Mondiale a Sănătății http://www.who.int/topics/disabilities/fr/
